Dacă vrei să-ți atingi scopurile, nu spune nimănui despre ele: experimentul psihologului Peter Gollwitzer

3984

De mai multe ori nu mi-am realizat scopurile. La mijlocul drumului îmi pierdeam interesul. Acestea erau greșeli pe care le făceam de fiecare dată.

Nu înțelegeam comportamentul meu, care nu-mi permitea să duc lucrurile până la capăt. Asta a durat mult timp, până când nu am participat la o sesiune psihologică, care se numea „Atmosferă curată”.

În timpul sesiunii, am descoperit stereotipuri de comportament, care duceau toate începuturile mele spre un „NU” hotărât. Mai târziu, am descoperit că un asemenea comportament este caracteristic mai multor oameni. Nu voi vorbi în numele tuturor. Sunt oameni care își înțeleg greșeala și acționează corect. Ei își ating scopurile. Își duc lucrurile până la capăt.

Fiecare are scopuri în viață

Să slăbești. Să înveți engleza. Să înveți să cânți la chitară. Să mergi la sală. Să scrii o carte. Să alergi în fiecare dimineață. Să călătorești. Să fotografiezi. Să-ți deschizi o afacere.

Toate cele enumerate mai sus sunt atribuite scopurilor personale. 

De fiecare dată când îmi puneam un nou scop, le povesteam despre el prietenilor, părinților sau colegilor de la muncă. Le spuneam că vreau să fac ceva. Sau chiar le spuneam că am început să fac acel ceva.

  • ”Apropo, vreau să scriu un roman”
  • ”Vreau să-mi deschid propria afacere”

Când povesteam despre planurile mele, în 95% din cazuri nu duceam lucrurile până la capăt. Scopul nu mi se mai părea atractiv sau drumul către el mi se părea lung și nu-mi aducea satisfacție. Am observat că reușeam să-mi realizez planurile pe care nu le spuneam nimănui.

Un experiment interesant

Am încercat să mă documentez și am descoperit un lucru uimitor. Profesorul german de psihologie Peter Gollwitzer cercetează acest subiect de 15 ani. Odată a făcut un experiment interesant.

Profesorul a ales o grupă de studenți de la facultatea de drept. Scopul experimentului era să stabilească: influențează declarațiile publice asupra scopurilor personale sau nu?

Pentru asta, Gollwitzer a făcut o listă cu expresii gen: “Vreau să învăț cât mai mult din domeniul juridic”, “Vreau să devin un avocat de succes” și altele. Fiecare student trebuia săaprecieze aceste expresii cu „De acord!” sau „Nu sunt de acord!”.

Sondajul s-a efectuat în mod anonim. După dorință, cei chestionați puteau să-și scrie numele. De asemenea, studenții au fost rugați să scrie trei lucruri sigure pe care le vor face pentru a deveni avocați de succes.

Răspunsurile tipice erau:Eu vreau să citesc regulat informații din domeniul justiției”.

Când studenții i-au întors chestionarele, profesorul german a descoperit că majoritatea au răspuns la toate întrebările și s-au semnat. Unii dintre ei nu au răspuns la întrebări.

Cei care și-au păstrat planurile în secret…

Studenții nu au bănuit că planurile lor vor fi verificate. Ei au prezentat chestionarele și au uitat de asta. Însă cercetătorii în frunte cu Gollwitzer s-au gândit la ceva.

Psihologii au așteptat o perioadă, după care au creat o situație artificială prin care i-au verificat. Ei i-au rugat pe studenți să îi ajute la un proiect, care necesita analiza a peste 20 de dosare criminale.

Studenților li s-a spus că ei trebuie să lucreze intensiv. În același timp, fiecare avea dreptul să plece în orice moment. Dosarele criminale erau destul de serioase. Ele necesitau multă analiză și timp investit.

Rezultatele experimentului erau impunătoare:

Cei care și-au destăinuit planurile de viitor au cedat în scurt timp. Ei s-au îndepărtat de activitate propusă, asta în ciuda faptului că voiau să-și construiască o carieră în justiție!

Cei care și-au păstrat planurile în secret, au reușit să îndeplinească muncă.

De ce oamenii spun despre planurile lor?

Gollwitzer consideră că asta are legătură cu sentimentul autoindentificării.

Noi toți vrem să fim oameni ideali. Însă planurile noastre de cele mai multe ori sunt o mimare a realității. Asta ne ajută să ne identificăm cu rolul pe care îl vrem în societate. De exemplu: “Sunt jurist”, “Sunt scriitor”, “Sunt fotograf”, “Sunt programator”.

Însă lacomul Peter Gollwitzer a mai făcut un experiment pentru a se convinge de adevărul descoperit.

Studenților le-au fost arătate fotografii ale judecătoriilor. Ele se deosebeau după mărime. De la una foarte mică, la una foarte mare. Cei anchetați au fost întrebați: “Te simți cel mai tare jurist acum?

Cei anchetați trebuiau să-și dea o notă sentimentului de mândrie și să răspundă la întrebare, alegând una dintre fotografii. Cu cât alegi o fotografie mai mare, cu atât mai împlinit te simți.

Nimeni nu a fost uimit când studenții care au spus despre planurile lor de viitor și au eșuat în practică, au ales fotografiile mai mari. Doar o simplă declarație a faptului că ei vor să devină juriști îi făceau să se simtă așa ca și cum deja erau juriști buni.

Asta le-a crescut sentimentul de mândrie, micșorând în același timp capacitățile lor de a face față lucrurilor grele. Ei au devenit legende în imaginația lor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here