fbpx

Cum să nu mai gândești negativ în doar 5 pași simpli: sfatul unui maestru budist

Cu toții vom fi de acord că este foarte ușor să devii victima negativismului. Cât de mult am încerca să rămânem pozitivi, câteodată pesimismul devine copleșitor.

Unele din cele mai înțelepte sfaturi pentru a dobândi liniștea interioară le-a oferit Paramahansa Yogananda. Urmând aceste recomandări, o să fii în stare să îți iei sub control propria fericire.

Primul pas: Nu te atașa de lucrurile din jurul tău

Mediul exterior întotdeauna a condiționat sentimentul de frică. Cu cât sunt mai pronunțate posesiunea, preocuparea de propria reputație, sentimentul importanței ș puterii, cu atât omul suferă mai mult din cauza lor.

Curajul poate fi obținut doar prin detașarea de aceste experiențe. Nu trebuie să tinzi să fii superior celorlalți, să ai putere și control asupra altora, să fii respectat necondiționat și nu trebuie să ții la lucrurile materiale pe care le deții.

Când nu ești atașat de lucruri, dobândești o stare de libertate, când simți că nu trebuie să aperi nimic ce îți aparține.

Pasul 2: Încearcă să îți controlezi stresul

Delimitează anumite intervale de ore între care să îți permiți să trăiești o stare de stres, iar în celelalte ore interzice-ți să faci asta. Practică acest exercițiu de trei ori pe zi: dimineața, ziua și seara. Scade sistematic din timpul alocat stresului în fiecare săptămână. În scurt timp o să excluzi neliniște din viața ta.

Pasul 3: Înconjoară-te cu oameni fericiți

Bucuria, zâmbetele și râsul devin molipsitoare. Există o anumită categorie de oameni care sunt întotdeauna fericiți. Tinde să petreci timpul cu astfel de persoane pentru a aduce culoare în viața ta. Timp de câteva luni o să observi că o sa ai o altă atitudine asupra vieții.

Pasul 4: Ascultă-ți inima

Frica derivă din inimă. Dacă te vei simți înfricoșat de o situație, trebuie să expiri și să inspiri lent timp de câteva minute, simțindu-te mai relaxat de fiecare dată. Acest lucru îți va permite să îți reglezi circulația sângelui. Dacă vei reuși să o normalizezi, nu vei simți deloc teamă.

Pasul 5: Controlează-ți mintea

Divinitatea ne-a dăruit un instrument mai puternic decât orice armă existentă pe Pământ – creierul. Acesta, la rândul său, trebuie valorificat.

Advertisement

Secretul unui om fericit și de succes este abilitatea lui de a-și controla mintea. Nimic nu este mai eficient decât acest lucru.

Sursa: cluber.com.ua