fbpx

Cum relația noastră cu părinții influențează asupra relației noastre cu partenerul de viață

Un articol despre modul în care relația noastră cu părinții influențează asupra relației noastre cu partenerul de viață.

Întreaga noastră viață este o înlănțuire de relații inter-umane. La ele ne raportăm ulterior autopercepția și cunoașterea senzorial-cognitivă a întregii lumi.

Această cunoaștere ia naștere, fără îndoială, în sânul familiei.

Omul este după cum se știe – o ființă socială. Noi ,,învățăm” frumosul și urâtul din jurul nostru, imitându-le.

Iată de ce se spune că în primii ani de viață, copilul își formează cea mai mare parte din abilitățile sale psihologice. Ele fiind chiar și rudimentare și incomplete, dar permit recunoaștere a  prototipurilor umane care-l înconjoară. Anume atunci apare distincția dintre ,,oamenii buni” și ,,oamenii răi”.

Odată ce suntem pregătiți psiho-hormonal pentru primele experiențe amoroase, fie chiar și pur platonice, se produc schimbări.  Determinăm premisele de dezlănțuire a mecanismelor de percepție și analiză a partenerilor noștri ipotetici.

Mai întâi, începem să distingem inconștient trăsături psihologice similare cu cele ale tatălui sau ale mamei. După care urmează reacția. Sau ne atașăm afectiv de ele, sau le respingem vehement, aproape inadecvat pentru circumstanțele în care ne aflăm.

Mai târziu, deja implicându-ne în relația propriu-zisă, intervine comunicarea.

Comunicarea este, de fapt, noțiunea cheie a acestui articol. Ea dezvăluie obișnuințele de bază, obținute în familie, a fiecărui partener. Și crede-ne, dacă aceste obișnuințe nu se potrivesc suficient de mult, intervine eșecul.

Așa deci, copiind trăsăturile psihologice ale mediului în care ne formulăm identitatea, devenim personalități pregătite sau nepregătite pentru o ulterioară fondare a unei familii.

Iată de ce oamenii, care au fost abuzați psihologic în copilărie, care vin din familii social-vulnerabile sau care au avut o experiență relativ modestă de comunicare cu alți membri ai societății în afara familiei, sunt aproape incapabili să-și creeze familii fericite fără consilierea unui psiholog.

Advertisement

De aceea, noi fiind în calitate de părinți, suntem obligați să consolidăm o relație părinte – copil bazată pe valori, principii și strategii didactice în exclusivitate – calitative, care nu ar răni fizic sau psihologic copilul.

Aveți grijă cum vă tratați copiii, le-ați putea ruina întreaga viață din cauza propriei  incompetențe educaționale…

Sursa: devorbacutine