fbpx

7 Sfaturi de la psihologi care te vor ajuta în lupta cu orice fel de dependență

Mai puternică decât afecțiunea, verticalitatea, răbdarea și auto-organizarea, dependența poposește în viața noastră ca un oaspete neinvitat și poate rămâne mai mult decât i-ar permite eticheta.

Ce se asociază în conștiința omului când aude de dependență? În primul rând, ne gândim la droguri, alcool, tutun, ca fiind cele mai răspândite cauze ale dependenței, dar ar fi bizar să ne limităm la ele.

Specialiștii în medicină, filosofie și psihologie au întâlnit atâtea forme de dependență, încât s-ar fi obosit să le enumere.

Deși extrem de ciudate, dependența de bronzare artificială, exerciții fizice, operații plastice, consum de cubulețe de gheață, geofagia (consumul de sol), apă sau cauciuc nu mai sunt departe de realitate.

Dacă ești conștientă de faptul că suferi de o dependență sau cunoști o persoană care are nevoie de ajutor pentru a evada, primul lucru pe care trebuie să îl faci este să înțelegi că dependența nu este o rușine, ea este o boală a creierului, a sistemului nervos care poate fi tratată ca și orișicare alta precum astmul, dermatita sau gastrita.

Ceea ce diferă considerabil este tratamentul care cuprinde în sine un angajament pentru toată viața.

Firește că fiecare caz necesită o abordare personalizată, dar există 7 activități universale capabile să intervină cu efecte pozitive în timpul luptei contra oricărui tip de dependență.

Iată care sunt:

Așterne pe hârtie efectele dăunătoare ale dependenței tale

S-ar putea să nu conștientizați sau să ignori maniera în care dependența acționează asupra propriei stări fiziologice și psihologice, dar văzând reacțiile adverse sub formă scrisă pe hârtie te va stimula să rezolvi cât mai rapid problema.

Marchează o listă de schimbări pozitive la care te aștepți

Acum că ai început să te apropii de realitate clarificându-te cu viciile dependenței, e momentul potrivit să creezi o listă de momente frumoase pe care dorești să le trăieși în viața post-dependență.

Setează o dată când vei celebra începutul unui nou stil de viață

Nu o seta mâine, căci înțelegi că nu este real să atingi acest scop, dar nici mai mult de o lună, fiindcă riști să pierzi tactica. Medicul și profesorul universitar, Dr. Oz afirmă că dacă ne abținem de sursa dependenței timp de 28 de zile, putem considera că am ieșit învingători.

Împrietenește-te cu cineva

Un nou prieten este o nouă șansă de a te cunoaște pe tine însuți. Găsește o persoană cu care vă este ușor să dialogați, povestește-i despre realizările de care vă mândriți, pasiunile pe care le aveți, amintirile care vă fac fericit sau ideile geniale care vă obsedează. Dorința de a cunoaște o persoană prin a te cunoaște pe tine însuți este o formă fenomenală de tratament anti-dependență.

Spune “Da” lecturii!

Atunci când ești invadată de gânduri despre subiectul/obiectul dependenței, respinge-le prin lectură. Lasă-te copleșită de sentimentele transmise de autor, dă frâu imaginației și primește acea doză de satisfacție care îți lipsește. În orice situație dificilă, citește! Cartea e cel mai fidel antidot.

Nici un minut în plus

Planifică activități pentru întreaga zi pentru a combate stresul pe care îl creează lupta contra dependenței. Fii activă, nu te sfii să mergi la sport, să rezolvi niște puzzle-uri, să privești filme sau să te ocupați de grădinărit. Dacă e cazul, mergi cu familia sau cu prietenii într-o excursie, iar la revenire organizați o pijama party pentru a împărtăși impresiile și emoțiile de neuitat.

Elaborează un proiect

Simțind nevoia de auto-realizare, atenție și apreciere, dependentul caută modalități de acoperire a acestor goluri. Încearcă să planifici o afacere pe care ai putea să o transformi în realitate: un magazin de flori, o cafenea sau un service laptop. Chiar dacă vei suferi eșec, vei fi mult mai motivată să căutați cheia spre succes.

Advertisement

Deși foarte eficienți, acești pași nu îți garantează un rezultat, sută la sută, pozitiv, dacă nu sunt asociate de un tratament prescris de medicul psiholog sau psihoterapeut. Atunci când începi să descoperi capcanele dependenței, trebuie să înțelegi un singur lucru :

Sursa: psihologiarelatiilor