Majoritatea oamenilor sunt mincinoți calificați, iar mulți dintre noi suntem capabili de minciuni atât mici, cât și mari.
Oamenii mint din mai multe motive: pentru a impresiona, a ascunde un comportament rău, pentru câștiguri financiare, a face pe alți oameni să râdă, să rănească sau să ajute pe cineva, să fie corect social și să evite pedepsele sau cenzura. În unele cazuri, minciuna devine patologică.
Unul dintre primele studii cantitative despre minciună a fost realizat de psihologul social Bella DePaulo. Ea a studiat comportamentul a 147 de persoane cu vârste cuprinse între 18 și 71 de ani.
Au fost nevoiți să scrie într-un jurnal toate minciunile pe care le-au spus în timpul săptămânii. Rezultatele au arătat că au mințit în medie de 1-2 ori pe zi, iar majoritatea acestor înșelăciuni au fost motivate de dorința de a-și ascunde defectele sau de a proteja sentimentele cuiva.
DePaulo a concluzionat că mincinoșii tind să fie preocupați de opiniile altora. Sunt sociali, încrezători și atrăgători în exterior. Omul de știință a dovedit că acești oameni trișează, îndrumați de dorința de a face o impresie bună și de a-l flata pe interlocutor.
În cercetările sale, a identificat două tipuri principale de minciuni: minciuni egoiste și minciuni bune. În primul caz, trișarea îi eliberează pe mincinoși de jenă și le îmbunătățește bunăstarea. În al doilea rând, minciuna este menită să-i ajute pe mincinoși să arate sau să se simtă cât mai bine.
Fără îndoială, unii oameni mint mai bine decât alții și majoritatea dintre noi suntem conștienți de capacitatea noastră de a minți „bine”.
Personal, sunt un mincinos rău, pentru că am o față foarte expresivă care îmi trădează imediat nesinceritatea. Am, de asemenea, o memorie nesigură.
În viața obișnuită, nu putem forța noii cunoscuți să facă un test de poligraf, dar putem monitoriza manifestarea anumitor schimbări de comportament și calități care indică în mod clar nesinceritatea unei persoane.
Deci, 7 semne că persoana te minte:
1. O schimbare a tonului vocii sale;
2. Clipire neobișnuită sau agitație;
3. Utilizarea rară a pronumelui „eu”;
4. Absența cuvintelor emoționale „durere” și „furie” în vorbire;
5. Incapacitatea de a face contact vizual în timp ce vorbești, schimbarea sindromului ocular;
6. Utilizarea tehnicilor de auto-calmare: zvâcnirea urechilor, frecarea gâtului, îndreptarea gulerului și acoperirea gurii;
7. Gesturi sau expresii faciale incoerente care nu corespund esenței mesajului.
