fbpx

15 lucruri la care trebuie să renunți pentru a fi fericit: sfaturi de la o româncă minunată

Luminiţa Daniela Saviuc este românca care a cucerit lumea prin talentul său motivaţional. Articolul său „15 lucruri la care trebuie să renunţi pentru a fi fericit“ publicat de Huffington Post a devenit cel mai citit material de dezvoltare personală, fiind distribuit pe Internet de 1,2 milioane ori.

Iată cele 15 lucruri la care trebuie să renunți pentru a fi fericit:

#1. Renunță la nevoia de a avea întotdeauna dreptate

Multe persoane nu suportă ideea de a greși și își doresc să aibă întotdeauna dreptate, chiar și cu riscul de a încheia o relație minunată sau provocând mult stres și durere, pentru ei și pentru alții. Pur și simplu nu merită.

Oricând simți nevoia “urgentă” de a sări într-o discuție despre cine are dreptate și cine greșește, întreabă-te următorul lucru: “Prefer să am dreptate sau prefer să fiu o persoană blândă?”. Ce câștig dintr-un conflict verbal, în urma căruia cel din fața mea părăsește “scena” cu un gust amar și un sentiment de dezamăgire?

#2. Renunță la nevoia pentru control

Fii dispus să renunți la nevoia de a controla întotdeauna tot ce se întâmplă cu tine și cu cei din jurul tău: situații, evenimente, oameni etc. Indiferent că sunt persoane dragi, colegi de muncă sau pur și simplu străini pe care îi întâlnești pe stradă, permite-le să existe. Permite tuturor lucrurilor și persoanelor să fie exact așa cum sunt și o să vezi ce bine te vei simți.

“Lăsând lucrurile să fie, totul va curge lin, așa cum trebuie”, spunea Lao Tzu.

#3. Renunță la vină

Renunță la nevoia ta de a da vina pe alte persoane pentru ceea ce ai sau nu ai, pentru ceea ce simți sau nu simți. Încetează să renunți la puterile tale și începe să îți asumi responsabilitatea pentru viața ta.

#4. Renunță la auto-înfrângere

Câți oameni se rănesc singuri din cauza mentalității lor negative, poluate și a auto-înfrângerii repetitive? Nu crede tot ceea ce iți spune mintea, în special dacă este ceva negativ şi care te auto-distruge. Ești mai bun de atât.

“Mintea este un instrument superb dacă este folosit așa cum trebuie. Totuși, folosită în mod greșit, devine foarte distructivă”, spunea Eckhart Tolle.

#5. Renunţă la convingerile tale limitate

Renunță la convingerile tale despre ceea ce poți sau nu poți face, despre ceea ce este posibil sau imposibil. De acum înainte nu o să mai permiți convingerilor tale limitate să te țină captiv. Deschide-ţi aripile şi zboară!

O convingere nu este o idee deținută de minte, este o idee care ține mintea”, spunea Elly Roselle.

#6. Renunță să te mai plângi

Renunță la nevoia ta constantă de a te plânge despre acele multe, multe, multe lucruri, oameni, situații, evenimente care te fac nefericit, trist şi depresiv.

Nimeni nu te poate face nefericit, nicio situație nu te poate face trist decât dacă îi permiți. Nu situația care declanșează acele sentimente este de vină, ci modul în care alegi să le privești. Nu subestima niciodată puterea gândirii pozitive.

#7. Renunță la luxul de a critica

Renunță la nevoia de a critica lucruri, evenimente sau oameni care sunt diferiți față de tine. Cu toții suntem diferiți, și totuși cu toții suntem la fel. Toți vrem să fim fericiți, toți vrem să iubim și să fim iubiți și toți vrem să fim înțeleși. Cu toții vrem ceva, și ceva este dorit de noi toți.

#8. Renunță la nevoia de a impresiona celelalte persoane

Încetează să mai încerci atât de tare să fii ceva ce nu ești doar ca ceilalți să te placă. Lucrurile nu funcționează așa. În momentul în care încetezi să mai încerci atât de tare să fii ceva ce nu ești, momentul în care renunți la toate măștile tale, momentul în care te accepți cu adevărat, o să descoperi că oamenii se simt atrași de tine, fără a depune niciun efort pentru asta.

#9. Renunță la ideea de a te opune schimbării

Schimbarea este bună. Schimbarea te va ajuta să mergi de la A la B. Schimbarea te va ajuta să faci îmbunatățiri în viața ta şi în viața celor din jurul tău.
“Urmărește fericirea şi Universul va deschide ușile pentru tine acolo unde nu existau decât pereți”, Joseph Campbell.

#10. Renunță la etichetare

Încetează să etichetezi acele persoane, lucruri și evenimente pe care nu le înțelegi ca fiind ciudate și diferite și încearcă să îți deschizi mintea, puțin câte puțin. Mințile funcționează doar atunci când sunt deschise.

Forma cea mai înaltă de ignoranță este atunci când respingi ceva despre care nu știi nimic”, Wayne Dyer.

#11. Renunță la temerile tale

Frica este doar o iluzie, nu există, tu ai creat-o. Totul este în mintea ta. Dacă vei corecta interiorul, exteriorul va fi exact așa cum trebuie.

Singurul lucru de care trebuie să ne temem este frica însăși”, Franklin D. Roosevelt.

#12. Renunță la scuze

De multe ori ne limităm din cauza numeroaselor scuze pe care le folosim. În loc să creștem și să lucrăm la a ne îmbunătăți viața și spiritul, rămânem blocați, mințindu-ne singuri, folosind tot felul de scuze, scuze care în 99,9% din cazuri nu sunt reale.

#13. Renunță la trecut

Este greu. Se știe. În special atunci când trecutul arată mult mai bine decât prezentul și viitorul pare atât de înfricoșător, însă trebuie să iei în calcul faptul că momentul prezent este tot ceea ce ai şi tot ce o să ai vreodată. Trecutul după care tânjești, trecutul la care visezi, a fost ignorat de tine atunci când a fost prezent.

Încetează să te mai păcălești singur. Fii prezent în tot ceea ce faci şi bucură-te de viață. Până la urmă viață este o călătorie, nu o destinație. E bine să ai o viziune clară asupra viitorului, pregătește-te, dar întotdeauna fii în prezent.

#14. Renunță la atașament

Acesta este un concept care pentru mulți dintre noi este greu de înțeles, însă nu este ceva imposibil. Devii din ce în ce mai bun odată cu trecerea timpului și cu mult antrenament. Momentul în care te detașezi de toate lucrurile, devii atât de liniștit, tolerant, blând și seren. O să ajungi într-un loc în care o să fii capabil să înțelegi toate acele lucruri fără a mai suferi. O stare dincolo de cuvinte.

#15. Renunță să îți trăiești viața în funcție de așteptările celorlalți

Mult prea multe persoane trăiesc o viață care nu le aparține pentru a o putea trăi. Își trăiesc viețile în funcție de ceea ce cred alții că este bine pentru ei, trăiesc viața în funcție de ceea ce spun părinții că este mai bun pentru ei, în funcție de ce zic prietenii, dușmanii și profesorii lor că este bine pentru ei. Aceste persoane își ignoră vocea interioară, chemarea interioară.

Advertisement

Sunt atât de ocupați făcându-le pe plac celorlalți, încât pierd controlul asupra propriilor vieți. Uită ceea ce îi face fericiți, ce își doresc, ce au nevoie și eventual uită cine sunt cu adevărat. Ai o singură viață, trebuie să o trăiești, să o deții și în special să nu lași părerile altora să te împiedice în drumul tău.

Sursa: devorbacutine